Motivare halucinantă a unui judecător din Alba. Un bărbat care și-a omorât în bătaie soția, „iertat” de o treime din pedeapsă pe motiv că femeia bea și nu-i făcea mâncare

Motivare halucinantă a unui judecător din Alba. Un bărbat  care și-a omorât în bătaie soția, „iertat de o treime din pedeapsă pe motiv că femeia bea și nu-i făcea mâncare
Publicat: 21/04/2017, 17:02

Cum s-a ajuns la această decizie?

Aurel Ruginosu, un bărbat de 59 de ani din satul Reciu, comuna Gârbova, județul Alba, și-a omorât soția în bătaie la mijlocul lunii octombrie 2016. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba în decembrie anul trecut. Din materialul probator a rezultat că „în data de 14.10.2016, în jurul orei 1700, inculpatul s-a întors de la serviciu și a constatat că soția sa, care consuma în mod excesiv alcool, neglijând activitățile gospodărești, nu preparase nimic de mâncare. Inculpatul a început că o lovească pe victimă în mod repetat cu obiecte contondente, provocându-i acesteia multiple leziuni traumatice care i-ai provocat hemoragii interne și externe ce au dus la deces”

„Ulterior inculpatul a încercat să ascundă urmele infracțiunii prin îmbrăcarea cadavrului, așezarea acestuia într-un sicriu și pregătirea grabnică a celor necesare înmormântării”, se arată în motivarea instanței.

Cu toate acestea, judecătorul încadrează fapta la violență în familie, raportată la articolul privind omorul, și-l condamnă la 4 ani, 4 luni și 20 de zile de închisoare. Deși pedeapsa minimă pentru omor este de 10 ani, care de altfel a și fost luată în calcul, aceasta a fost redusă cu două treimi. O dată pentru recunoașterea vinovăției și solicitarea judecății în procedură simplificată, iar pe de altă parte pentru că inculpatului i s-au găsit circumstanțe atenuante, judecătorul considerând chiar că acesta nu este „lipsit de respect” față de dreptul la viață, deși și-a lovit soția până aceasta a murit.

„De asemenea instanța va reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C.pen. cu referire la împrejurările în care inculpatul a comis fapta, respectiv la faptul că elementul declanșator al acțiunii sale a fost frustrarea și furia inculpatului acumulate de-a lungul căsniciei cu o persoană care, dincolo de faptul că era o mare consumatoare de alcool, nu se ocupa de treburile gospodărești. Departe de a oferi o scuză inculpatului pentru comportamentul său, instanța apreciază că fapta acestuia nu-l caracterizează pe inculpat ca pe o persoană lipsită de respect pentru valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului, care este dreptul la viață”, se arată în motivarea instanței.

Același judecător consemnează însă înainte condițiile care au condus la decesul victimei: „a aplicat cu obiecte contondente multiple lovituri soției sale, R.M., cauzându-i hemoragii interne și externe consecutive unui politraumatism cu hematoame multiple faciale, toraco-abdominale, dorso-lombare, fesiere, ale membrelor, plăgi contuze la nivelul extremităților cefalice, fracturi costale, hemopneumotorax stâng, rupturi pulmonare, care au condus la deces.”

În fața judecătorilor, Aurel Ruginosu, având ultimul cuvânt, a spus că „a avut viață grea, soția consuma băuturi alcoolice, trebuia să își facă singur de mâncare”, iar fapta sa nu a fost cu intenție și o regretă.

Unul dintre polițiștii care a efectuat cercetarea penală a povestit, la vremea respectivă, că bărbatul „a bătut-o zdravăn cu pumnii în curte”, fapt confirmat și de vecinii care au auzit-o urlând, iar după ce a văzut „că nu mai poate sta în picioare”, a dus-o „în pat și acolo a lovit-o cu cârligul de la sobă”. Acesta a plecat apoi în altă cameră, iar noaptea, în urma loviturilor puternice peste față, abdomen, spate, mâini și picioare, femeia a decedat.

Bărbatul a observat că și-a omorât nevasta abia a doua zi dimineața și l-a sunat imediat pe unul dintre copiii lor căruia i-a spus că maică-sa a murit și trebuie să-i cumpere sicriu, lucru pe care l-au și făcut. Infracțiunea a fost descoperită după ce medicul legist, care a bănuit că ceva nu este în regulă, a refuzat să-i elibereze certificat de deces și a sunat la Poliție.

Potrivit statisticilor, o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde, iaruna din patru femei din România declară că a fost victima unei forme de abuz din partea partenerului.

De asemenea, potrivit unui sondaj INSCOP, 30% dintre români sunt de acord cu afirmația că „femeile mai sunt bătute și din vina lor”, iar 6,4% susțin că „un bărbat care nu-și bate femeia nu o iubește cu adevărat”, în timp ce 7,3% sunt de acord cu afirmația că „femeia este proprietatea bărbatului”. Potrivit aceluiași sondaj, 8,1% dintre respondenți cred că „bătaia este ruptă din rai”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×